Skip to content

Băutura

Ioana Popescu: “Se bea foarte mult votcă pe vremea aceea, enorm de mult; bere, vin nu-mi aduc aminte, se bea tărie în general, şi tărie ieftină, dar foarte bună în comparaţie cu ce ar însemna tăria ieftină astăzi. Existau minunatele vodci Wyborowa, poloneză, care era mai slăbuţă şi mai dulcişoară, exista Zubrowka, vodca cu iarbă pe care o mânca bivolul, cu firul de iarbă înăuntru, existau vodcile ruseşti, care erau mult mai strong, dar care se beau pe rupte şi care erau foarte ieftine. Pentru că erau relaţiile inter-ţările socialiste, datorită cărora aveam toate lucrurile astea. Romul cubanez, ieftin, bun, minunat. Deci cam asta se bea.”

Dan Vuşdea: „[Se beau băuturi simple:] Rom, votcă, bitter, vermut. În `66 – `67 stăteam la o gazdă cu nevastă-mea, nu eram căsătoriţi cred, cu o prietenă de-a ei, mai venea pe la noi şi văr-miu şi ne duceam la Dobrogeanu la tejgheaua de băuturi cu câte o sticlă de juma de kil şi îi spuneam ăluia „pune-mi o sută de votcă, o sută de rom, o sută de cognac, o sută de vemut”, toate în aceeaşi sticlă. Şi ieşea ceva care nouă ne plăcea foarte mult. Şi bere. Bere la halbă, se găsea pe acolo. Altceva mai deosebit nu.”

Şerban Anghelescu: „Mergeam acolo [la plajă, în Golf] şi când ne întorceam aveam un drum lung până acasă, pe care-l făceam pe jos, că rareori se întâmpla să ne ducă cineva cu maşina la întoarcere, şi ne opream să bem bere la Dobrogeanu. Era o bere pe care mulţi o suspectau, se spunea că e făcută cu detergent. Nu era, că am fi fost demult distruşi dacă era cu detergent, era o bere cu siguranţă foarte proastă, care nouă ne plăcea atunci, acum nu cred că ne-am mai atinge de ea, dar atunci era o obligaţie rituală. Era şi vinul Corăbioară, era un Murfatlar cu o corăbioară pe etichetă, şi de asta îi spuneam Corăbioară. Era un vin foarte ieftin, dar băubil pentru noi. Şi fernet se bea, şi rom, cam asta erau băuturile locului.”

Vintilă Mihăilescu: „Dacă la început aveai grupuri care beau votcă şi ascultau muzica aia, alţii care beau bere şi ascultau muzica aia, alţii care nu ştiu ce făceau, la Stuf erau unii, acolo erau alţii, deci un fel de teritorializări din astea care erau relativ enclavate şi relativ autonome ca tip de muzică, ca tip de băutură, ca local, efectiv spaţii mai mult sau mai puţin de subculturi, la ora actuală ai fusion, ai mixturi, ai fluiditatea asta transculturi care se regăseşte în ceea ce beau oamenii. Adică cocktailuri. Îmi povestea un barman pe care îl ştiam eu de hă-hă, de pe vremea mea, care mai era încă pe acolo, se plângea, zice „băi, pe vremea noastră ştiam că ăla bea votcă, ăla bea Săniuţă, ăla bea rachie, ăla bea vin şi acum toţi îmi cer tot felul de cocktailuri, de combinaţii.” Asta spune foarte mult. Amestecurile le găseşti şi în pahar dar le găseşti şi între oameni, s-a trecut la un fel de postmodernism foarte rapid, acest gen de fluiditate pe care o regăsim în toate actualele zise subculturi.”

Copyright © Liviu Vasile