Skip to content

Comunitate

Primul caz în care s-a vorbit de comunităţi virtuale sau de mulţimi virtuale sunt turiştii. În momentul în care mergi la piramide, sau mergi în deşert la un raliu, trei săptămâni cu unul din Patagonia, cu un chinez şi un bulgar, după acele trei săptămâni sau trei luni sigur că ai o experienţă comună, ajungi chiar la anumite ritualuri comune şi simţi ca şi cum ai fi o familie. După care fiecare pleacă la el acasă şi s-a destrămat familia. Deci coexistenţa intensivă într-un spaţiu limitat şi pe o durată cât de cât semnificativă produce astfel de identificări, de sociabilităţi, dar trebuie să te gândeşti cum le numeşti. Pentru că şi aici e aceeaşi chestie. Ca turist stau măcar o lună într-un spaţiu unde fac doar anumite lucruri care sunt total diferite de ce fac de obicei şi sigur că ajung să simt chestia asta ca pe altceva, ca pe o diferenţă. Şi este o diferenţă. Şi încep să mi-o însuşesc. Dar ce înseamnă chestia asta trebuie vorbit cu multă grijă. (3)

[Vama Veche, după 2000]

Cred că atunci când se vorbeşte în momentul de faţă de o comunitate în cazul Vămii, termenul e folosit oarecum impropriu. Exista aşa ceva cu siguranţă în 2 Mai, exista cu siguranţă în Vama. De ce spun că e impropriu? Factorul esenţial al construcţiei acestor comunităţi nu era dat de nişte elemente impersonale, ci de realitatea nemijlocită că majoritatea ne ştiam unii pe alţii. Erau de regulă cam aceiaşi oameni. De fiecare dată când mergeam în campingul ăsta de textilişti cunoşteam cel puţin jumătate din oamenii de acolo. Ştiam că revin în anul următor. Şi în felul ăsta se construiau regulile, modelele de conduită. Lucrul ăsta a început să se spargă imediat după `90 şi e unul din factorii care au produs exodul către Vamă. Pentru că iniţial exodul a fost către 2 Mai. Şi iniţial a fost exodul celor care mergeau la campingurile din Neptun, din Olimp, din campingurile alea din pădurice din staţiuni. Care au venit cu cu totul alte reguli de comportament. Adică erau oameni care veneau cu televizorul de acasă, cu maşina de gătit, cu maşina de spălat, cu lucrurile astea. De regulă familişti. În ziua de azi, din punctul meu de vedere, există două staţiuni-localităţi Vama Veche. Este Vama Veche de luni până vineri şi Vama Veche de vineri până luni. Sunt două lucruri aproape complet diferite. Vama s-a deschis în primul rând pentru turismul de week-end şi ăsta este omorâtor pentru comunitatea cu pricina. (5)

Nu, la ora actuală nu se mai poate vorbi [de o comunitate]. Dar este un brand. Orice consum colectiv de brand comun dă o identificare, nu o identitate. Din acest punct de vedere sunt, şi o să fie mereu sau încă multă vreme, o serie întreagă de persoane foarte diferite care se identifică cu Vama şi cu a fi vamaiot. Nu mai ai o comunitate vamaiotă, care avea regulile ei, dar ai [un brand], tocmai pentru că între timp […] toate aceste lucruri s-au petrecut cu Vama, în majoritate şi ce e mai important s-au petrecut după `90, deci fac parte din această intrare într-o economie de piaţă. În momentul în care nu mai ai o comunitate dai un brand. Şi consumul acelui brand şi participarea la acel brand îţi dă un sens de „comunitate”, dar fără să mai fie vorba propriu-zis de o comunitate. Nu mai e vorba de o identitate vamaiotă ci de o identificare cu [Vama]. Dispare comunitatea şi apare identificarea, apare brandul. Şi dă bine. «Am fost şi eu la Vama, nu discut cu tine care n-ai fost la Vama.» (3)

Copyright © Liviu Vasile