Skip to content

Curtea

[2 Mai, înainte de 1990]

Curtea uneori era spectaculoasă pentru că avea arbori care dădeau umbră, şi asta devenea un lucru esenţial acolo, şi ca frumuseţe, ca verdeaţă, dar şi ca umbră răcoroasă. Dacă veneai acasă să iei masa, deci nu când stăteai cu cortul pe plajă… De multe ori veneai să iei masa având cortul pe plajă, că făceai mai mult seara sau dimineaţa ceva de mâncare. Dar o masă de prânz veneai să o iei la gazdă, care îţi făcea salate, îţi făcea ciorbă, păstra la rece. Păstratul la rece se făcea în frigider sau coborând în fântână. Adică aveau curţi şi coborai într-un vas, într-o cutie din asta ermetic închisă de metal, coborai şi stătea în apă rece. Şi asta era iar o trăsătură pitorească şi practică, foarte utilă acolo. Curtea era un loc de întâlnire şi familiile care nu veniseră împreună sau nu se cunoşteau bine, mai ales seara se lăsa şi cu chef. Adică curtea X invita curtea Y şi Z la ei astă-seară. Uneori devenea o matcă, se făceau chefurile mai mult acolo, aveau chioşcul mai mare, aveau curtea mai mare, era mai în vad, era la jumătate între familiile care voiau să vină. […] Prima dată, primele dăţi ne-am pus cortul în curtea oamenilor, sub pomi, sau în prelungirea curţii, dincolo de drum, că aveau casa aici şi livada dincolo. Şi atunci te invitau să pui cortul în livadă. Curtea juca un rol foarte important, ca într-o gospodărie românească de oriunde, cum se şi văd încă la Muzeul Satului. Aici mai era un avantaj. Învăţaseră, din cauza musafirilor, ca în satele evoluate din România, să aibă curtea curată. Satele cele mai înapoiate lasă curtea din faţă şi pentru găini, şi atunci diferenţa este enormă pentru cineva care vine din afară şi nu este dominat de gospodărie, de economia respectivă. Cu toate că, iată, aici ei câştigau foarte mult din venirea asta, dovadă şi cum erau întreţinute casele, cum se schimbau de la un an la altul. Nu se modernizau, cât se însănătoşeau, adică erau bine întreţinute şi îmbogăţite cu ceea ce învăţaseră de la musafiri că ei caută. […] În curte, uneori, existau lampioane din astea pe care le au căruţaşii. Adică e lampionul care se agăţa la căruţă, la spate. Şi asta crea un fel de atmosferă. Cum avem noi multe relaţii cu japonezii! Arhitectura de lemn, lampioane, vegetaţie, dalele astea care se duc cum au ei către lac, să păşeşti de pe una pe alta şi să treci peste apă. Adică erau curţi cu specific, ca să zic aşa, cu specific general, al locului, şi cu specificul familiilor respective. Lampioanele astea în curte, agăţate în pom, astea erau destul de hazoase şi necesare. Se foloseau mult lanternele noaptea, pe acolo, ca să te duci la latrină sau… N-aveau multe instalaţii în casă. Curtea era umblată. (8)

Copyright © Liviu Vasile