Skip to content

Funcţie civilizatorie

[2 Mai, înainte de 1990]

Când vorbeam de petreceri nu însemna că… a nu se confunda petrecerile cu beţiile. La petreceri evident că se şi bea, dar se cânta şi se asculta, se cântau anumite lucruri, se asculta o anumită muzică şi se purta un anumit gen de discuţii. Câteodată stăteai la o votcă până la şase dimineaţa să discuţi despre Heidegger, sau despre suflet. Erau discuţii, un mod de socializare, de elită şi elitist. Când nu făceai faţă măcar te făceai că faci faţă. Aşteptarea era să te descurci la orice, să-ţi placă discuţii de acest gen şi muzică de acest gen. Nu-ţi plăcea acest gen de discuţie sau acest gen de muzică – expulzarea era foarte rapidă. Adică nu prea aveai şanse la 2 Mai – Vama Veche. (3)

[2 Mai, după 1990]

Îmi aduc aminte, prin `93, în curte la Moti a venit… ba nu, era chiar în `92, că amintirea Pieţei Universităţii se păstra bine, a venit unul care lucra la Scânteia, la Adevărul. Ah, ce-a fost, ce supăraţi am fost pe Moti! Dar după trei zile a plecat, cred că a simţit că nu era agreat. Dar lucrurile astea [se întâmplau] cu foarte multă blândeţe, spiritul de grup se manifesta civilizat. Şi avea şi o funcţie civilizatorie, zic eu, adică o parte din cei care nu ştiau cum să se poarte la 2 Mai dar n-aveau nici o vină, nu erau în cultura lor, [au învăţat]… Au existat şi procese de aculturaţie. Sau le-a plăcut şi atunci evident că au învăţat cum să te joci de-a [2 Mai-ul], era un joc, un grup mare care se juca frumos. Jocurile astea cred că se pot reînvia, actualmente sigur la 2 Mai. La Vama nu ştiu, cred că locul e stricat pe veci. (2)

[2 Mai, înainte de 1990]

Toată atmosfera de acolo, dacă o să puteţi să o reproduceţi, cu frumuseţea ei, cu vegetaţia, cu nalbele, cu grădinile, cu pomicultura pe care o făceau unii de acolo, profitând de Dobrogea, de climatul de acolo, de aerul marin care e foarte bun pentru anumite specii. Tradiţia lor, din vremea când au fost împroprietăriţi, transilvăneni foarte muncitori, foarte serioşi, au venit acolo. Avantajele pe care le-a avut populaţia de acolo, gazdă, cu toată venirea asta a unor oameni obişnuiţi nu cu străinătatea, că pe atunci nu puteai să ieşi din ţară, dar cu oameni care sigur că discutau cu gazdele şi îi asistau, îi mai sfătuiau cu câte ceva. Mai venea câte un musafir din ăsta care era inginer, sau care era instalator, venea şi făcea o instalaţie, îi sugera ce să îndrepte, cum să facă o împrejmuire, cum poate să-şi îmbunătăţească standardul. Şi pentru ei, şi pentru vizitator. Ei beneficiau şi de partea economică, nu-i aşa, banii au înflorit. Cam asta este. Şi acum când descoperim la o întâlnire a copiilor de atunci care acum sunt mari, cu copiii lor la rândul lor, fotografiile de atunci, amintirile de atunci sunt surprinzătoare. Sunt ca o lume care nu-ţi vine să crezi că a fost. (8)

Copyright © Liviu Vasile