Skip to content

Grăniceri

[2 Mai şi Vama Veche, până în 1990]

[Până la Mangalia mergeam cu trenul,] şi de la Mangalia cu un autobuz. Era un autobuz oprit de grăniceri şi se controlau de fiecare dată buletinele. Unii spun că li se controlau şi bagajele. Nu am păţit niciodată asta, dar buletinele erau de fiecare dată înregistrate de grăniceri pentru că era un teritoriu de graniţă. Şi Dumnezeu ştie de ce voiau să se asigure, era spaima oricărui regim totalitar care funcţiona şi acolo. În zona de graniţă este firesc. Dar 2 Mai-ul, de fapt, nu e o zonă de graniţă. Şi să fii oprit înainte de 2 Mai cu câţiva kilometri… Era un alt traseu al autobuzului pe care l-am uitat, dar era lung şi plicticos şi treceam prin nişte locuri cu pământ roşu, nu ştiu ce era, argilă roşie. Erau nişte mici dealuri şi acolo ne aşteptau grănicerii. Grăniceri erau şi pe plajă. Patrulau toată seara şi toată noaptea şi nu te lăsau să intri în apă seara şi noaptea. Însă 2 Mai-ul nu era, de fapt, teritoriu de graniţă. Bine, doar dacă graniţă e considerat tot ţărmul mării. Dar Vama era cu adevărat locul de graniţă, cum îi arată şi numele. (1)

Mergeam pe jos. Majoritatea nu aveau maşină, imensa majoritate, ca să nu spun practic toţi, erau elevi, studenţi, şi în perioada comunistă un elev cu atât mai puţin, şi chiar şi un student, nu aveau maşină. Era o rată din asta comunală, când treceam podul dintre Mangalia şi 2 Mai venea poliţistul, îţi cerea buletinul, se uita la tine, dacă i se părea că eşti ciudat nu îţi dădea voie să treci… deci era o aventură. […] Nu treceai podul fără buletin. În principiu nu se întâmpla nimic. Dar dacă, ce ştiu eu, era prost dispus vameşul sau i se părea că te-ai uitat urât la el, sau că ce ştiu eu că citea el în ochii tăi, te dădea jos. Pe vremea aia te dădea jos că voia el să te dea jos şi cu asta basta. N-aveai ce să [faci]. Te întorceai a doua zi sperând că o să-i treacă. Dar era stăpân pe pod. (3)

Între 2 Mai şi Vamă era un post de grăniceri, era şi o unitate militară, mai retrasă. Şi tot aşa, te opreau sau nu-ţi dădeau voie să treci cu maşina. „Nu e voie, nu e voie.” „Dom`le, de ce nu e voie?” „Păi nu e voie.” „Bine, nu e voie.” Atunci într-o zi, voiam neapărat să ajung la Vama Veche, nu ştiu din ce cauză, gazda zice „Hai că te duc eu pe undeva”. Am luat-o peste câmp, pe nişte drumuri de câmp, am luat-o, am ocolit şoseaua şi m-am dus în Vama Veche. Şi mi-am făcut treaba şi când m-am întors grănicerul rămâne cu gura căscată. Zice „Da` pe unde aţi trecut?”, zic „Prin apă”. N-a mai avut replică pentru că era destul de tâmpit ca să nu poată să spună ceva. (9)

Cea mai amuzantă întâmplare mi-a povestit-o văr-miu, care se ducea numai în Vamă să stea. Toate astea înainte de `89, povestesc. Şi pentru că era zonă de graniţă era pericol să ne atace submarinele flotei a şaptea din larg, pe plajă patrulau doi, militari, M.A.I., nu se ştie. Pentru că ei erau sub acoperire, adică erau descoperiţi. Adică dezbrăcaţi, ca să se integreze în peisaj. Unul mai mare în grad stătea pe cearceaf. Ăla mai mic în grad făcea jogging, aşa, pe plajă. Bineînţeles, dezbrăcat. Şi, din când în când, partea amuzantă, venea să îi raporteze ăstuia ce-a văzut. Amândoi în curul gol, ăsta în poziţie de drepţi saluta şi dădea raportul. Era o chestie adorabilă. (9)

Copyright © Liviu Vasile