Skip to content

Hippie

[2 Mai şi Vama Veche, înainte de 1990]

N-aş putea spune că a fost o mişcare hippie. În primul rând că n-aveai bani. [Hippies au apărut] în momentul când tineretul occidental, fie de pe partea asta, fie de pe partea cealaltă a oceanului, a început să aibă bani. Cu care bani s-a dezvoltat ce? S-a dezvoltat industria muzicii pop, deci tineretul a devenit nu numai un public, dar şi un cumpărător de muzică important. Şi, vezi, în funcţie de cerere şi ofertă au apărut şi „superbele” formaţii… Pe de altă parte, au apărut maşinile mici, celebrul Deux chevaux [Citroen 2CV] sau cocsinela Volkswagen, broscuţa. Deci trebuiau ceva bănuţi. La asta trebuia să adaugi  un tip de comunitate la marile concerte gen Woodstock sau aşa, care nici pomeneală nu putea să fie… Deci eu nu cred că a existat o mişcare hippie în 2 Mai. Dar a existat o cultură comunitară de tip 2 Mai legată de moda vestimentară şi o expresie a unui anumit tip de sociabilitate, un fel de elitism, de fapt. Adică nu era o societate foarte democratică în afara graniţelor acceptate. Da, era o elită, în care puteai să intri. Era o elită culturală. Puteai să fii muncitor în mină, dar dacă îţi plăcea Elvis Presley sau Leonard Cohen sau altceva… (2)

Aici era o cultură unitară, nu pot să spun că era foarte conştientizată şi foarte militantă, dar era generaţia hippie, hippiotă. Era un gen de cultură hippie à la roumaine, dar chiar şi târziu aceasta a rămas dominanta. În momentul în care s-a pierdut acest liant deja au început să se destrame şi 2 Mai-ul şi Vama Veche. Nu a fost o chestie de subculturi, de teritorializare de subculturi, asta a apărut foarte târziu şi a apărut doar în Vama. (3)

Eu susţin că da, [se poate vorbi de o perioadă hippie], eu susţin că în perioada aia, datorită 2 Mai-ului şi a faptului că ne puteam manifesta „ca şi când”, deci într-un fel era o joacă de-a hippie, ne manifestam ca şi când am fi hippie, pentru că reveniţi acasă deveneam bucureşteanul cuminte, familistul, studentul conştiincios, deci lucrurile intrau în cu totul alt făgaş. Dar acolo era o perioadă de ieşire din piele, şi o ieşire din piele cu un anume tip de muzică, un anume tip de comportament, un cu totul alt program de zi-noapte, bioritm. Dormeam mult ziua şi lucrurile se petreceau noaptea, plajă şi baie noaptea, lucrurile se schimbau efectiv la 180 de grade şi felul în care se schimbau, deci tipul de viaţă spre care conducea această schimbare era tipul de viaţă hippie. Şi eu susţin că în 2 Mai cu precădere s-a trăit hippie multă vreme, ca de obicei am târât modul de viaţă hippie după noi mult după ce trecuse la el acasă. Din nostalgia acestui sentiment de libertate, nu ştiu, spune-i „libertate înflorită”. Era şi un mod de a înnoda, nu mai era cazul meu în speţă, fiindcă eram deja măritată, aveam deja copii, dar exista un mod de a înnoda relaţii amoroase mai liber decât când erai acasă. Mai ales la cort, fetele migrau dintr-un cort într-altul, din două în două nopţi sau în fiecare noapte. Existau permanent – asta îmi amintesc – permanent mari tragedii amoroase. Nu se putea ca pe plaja de corturi să nu existe cel puţin un cuplu care plângeau, ea plângea, el ameninţa că se sinucide, ea voia să se înece, el se îmbăta. Existau chestii din astea palpitante, dacă vrei, spectaculoase, care se întâmplau în fiecare sezon. Uneori acelaşi cuplu venea bine-mersi din nou, sub formă de cuplu, vacanţa următoare, după ce se despărţiseră, sinuciseseră şi aşa mai departe. Exista un anume mod de a trăi altfel din toate punctele de vedere. (6)

Hippie a fost, ca şi alte mişcări, destul de bine conturată. Totuşi fenomenul hippie are, ca orice mişcare, ca orice fenomen, o zonă de răspândire în care e hippie foarte clar, mai puţin hippie, şi mai puţin hippie şi puţin de tot hippie. […] Cred că şi acolo, [în 2 Mai], la un moment dat populaţia s-a mărit şi s-a diversificat. La început erau puţine familii, care povesteau acasă ce bine e acolo. Şi atunci mai atrăgeau încă unul, şi încă şapte, şi încă douăzeci. Şi asta a crescut ca în China. Adică douăzeci pe urmă erau optzeci. Sau două sute. […] Mulţi din cei care veneau acolo aveau câte un deget hippie sau câte o ceva anterior hippie-lor care îi anunţau pe hippie. Adică sigur că la mare acolo, în libertatea de acolo era o altă costumaţie, mai liberă. Mergeai, ştiu eu, mai degajat decât la oraş. Oamenii aveau şi o individualitate mai marcată, familiile astea care veneau acolo. Chiar colegii mei sau oameni de la şcoală sau de la facultate erau personalităţi foarte bine conturate. Unii povestitori, unii cu muzică, unii cu metafizică sau alţii cu probleme de yoga. Adică erau multe şcoli, multe genuri. Noi am mers înainte de a începe să se deterioreze atmosfera acolo, nu că hippie ar fi fost o deteriorare, că, apropo de Londra, chiar dacă nu ajunsese la noi atunci, era perioada hippie puternică, de început, cu personalităţi în cadrul mişcării hippie. Asta era o trăsătură a hippie-lor. Nu erau o garnizoană, un regiment, de oameni care să aibă frapant aceeaşi treabă, aceleaşi gesturi, aceeaşi îmbrăcăminte. Pe mine mă mira personalitatea şi seriozitatea persoanelor pe care le-am văzut acolo [la Londra], foarte hippie prin îmbrăcăminte, prin bijuterii, prin nonşalanţa pe care o aveau. […] Nu ştiu de ce am rămas cu impresia că hippie la noi avea şi un caracter puţin obrăznicuţ, aşa, puţin de atac. (8)

Nu era vorba de hippie. Era vorba de o libertate de mişcare. Nu trebuia neapărat să te îmbraci ca să te duci la masă. Îţi puneai nişte una din astea [o cămeşoaie] pe tine ca pe plajă să poţi să te îmbraci pe dedesubt, dacă stăteai în 2 Mai. Dacă te duceai în Vama era altceva, că erai mai liber. Câteodată şi bărbaţi mai puneau din astea. Dar oameni foarte serioşi, n-aveau nici o legătură cu atitudine hippie. Iar muzica care se asculta era muzica care se asculta şi în Bucureşti la ceaiuri, nu era ceva special. Acum, în ultimii ani, să zicem că din cauza Vamei care e mai în modă la tineret, la cei mai tineri, am văzut tot felul de… hai să le zic ciudaţi.  Mergând pe plajă pe jos spre Vama Veche, era o pereche într-o zi, noi făceam plajă la 11 – 12, în plin soare, şi ăştia în ghete, cu rucsace, îmbrăcaţi în negru de sus până jos mergeau spre Vamă pe plajă. Era o formă de a fi originali, probabil. (9)

Copyright © Liviu Vasile