Skip to content

Mâncare

[2 Mai şi Vama Veche, înainte de 1990]

La Vama Veche aveau această cantină universitară clujenii, toţi mergeau acolo şi puteai să vii şi din afară, dar mai greu. Bun, plăteai şi mâncai, în regim de cantină, dar era mai ales pentru cei care veneau prin circuitul Clujului. În rest, mâncai la gazdă. (3)

Tudoriţa, cum spun, gătea foarte prost şi foarte murdar. Nuţi găteşte şi acum, foarte bine, foarte rapid, expeditiv, aşa. Şi găteşte, eu aşa mi-o amintesc pe Nuţi, dimineaţa când te trezeşti o vezi pe Nuţi tronând, regina cartofilor, pe un morman de cartofi la care curăţă preţ de vreo două ore şi pe urmă de la cartofii ăia, de la baza de cartofi, se adaugă legume din grădină, pui din curte, totul este proaspăt cules la botul calului. Şi face tot felul de ciorbe, mâncăruri, lucruri minunate, foarte simple, de altfel, dar foarte gustoase şi hrănitoare. (6)

Mâncam la gazdă, mâncarea era consistentă şi relativ ieftină. În perioada studenţească făceam foamea. După aceea, având şi copil mic, nu ne mai permiteam lucrul ăsta. Ulterior însă, imediat după `90, n-a mai fost o problemă alimentaţia, pentru că a fost o explozie de cârciumi mai mult sau mai puţin improvizate. Deci aveam posibilitatea de a mânca oriunde. (5)

Se mânca la gazde şi de regulă îţi găteai tu. Plăteai, era o sumă fixă, pentru acces la aragaz. Şi atunci, dat fiind că se mergea în grupuri, azi găteam eu, mâine găteai tu şi aşa mai departe. Se mai făcea aprovizionare la Mangalia, unele gazde găteau şi ele, dar rareori. Era cam fifty-fifty, greu de spus, de făcut procente, dar majoritatea cred că îşi găteau ei înşişi. (3)

Mâncam îndeobşte pe plajă. Eram mult mai săraci decât sunteţi voi studenţii astăzi, cred. Se număra fiecare bănuţ, mâncam din natură de plăcerea de a mânca din natură, dar pe de altă parte şi pentru că nu puteam să ne permitem restaurantul. Exista Dobrogeanu, Dobrogeanu era out of question. Era foarte scump, dar exista peste drum de Dobrogeanu, unde acum e o cârciumă cu o grădină mare şi destul de modern amenajată, exista numita cârciumă Musurete, unde nu puteai mânca decât nişte mititei îndeobşte sleiţi. Dar unde mai mergeam şi mai mâncam. Unde se aduna, în general, lumea bună, care n-avea bani. Deci la Musurete se mai întâmpla, dar de obicei mai pe seară mergeam la Musurete. La prânz găteam pe aragazul de campanie ce se nimerea. Ori puneam o tablă şi puneam scoicile curăţate cât de cât pe cochilie, le puneam şi ele se deschideau şi mâncam scoici la grătar cu puţin usturoi, uite, îmi lasă gura apă şi acum, ori aceşti garizi fierţi, ori mai aduceam de acasă. Chiar aveam şi un frigider, îmi aduc aminte şi acum, ne făcuse cineva o cutie de lemn căptuşită cu polistiren şi deasupra cu tablă. Deci înăuntru era tablă zincată, pe dinafară era lemn, şi cumpăram gheaţă, o spărgeam şi puneam bucăţi de gheaţă în chestia asta. Şi între bucăţile de gheaţă mai puneam diverse lucruri pe care le aduceam de la Bucureşti, rezerve de mâncare. Başca o groapă pe care o săpam, acum îmi aduc aminte, în antreul cortului, care nu era destul de înalt să stai în picioare, era o intrare oblică, aşa, un fel de colţişor de cort, în care săpam o groapă şi acolo mai puneam mâncare în diverse cutii şi ambalaje. Se mai păstra cât de cât la răcoare. Spre sfârşitul sejurului era cam alterat ce mai rămăsese. Dar noi plecam cu optimism de fiecare dată cu multă mâncare de acasă. (6)

[2 Mai, după 2000]

Aprovizionarea era discutabilă, să zicem, alimentar vorbind, pentru că găseai prin sat cam ce-ţi trebuia. Şi acum găseşti în sat, mai mult la magazine. Sătenii au renunţat la mica grădină de pe lângă casă, pentru că aduce mai mult o cameră în plus pe vară decât trei roşii şi un kil de castraveţi. Acum vreo doi ani cumpăram nişte ardei capia de la unul de lângă Poştă, de acolo, şi zic, „Dom`le, dar frumoşi, unde ai grădina?”, „Aaa, nu”, zice, „îi aduc din Bulgaria, nu-mi bat capul.” Stăteam odată la Nea Grigore, o figură interesantă dintr-un punct de vedere. Şi mai mergeam la pescuit la Limanu, şi mi-a spus unde are el porumbul şi mă opream, mai luam un ştiulete – doi cu porumb să mă duc la Limanu la pescuit. Toată zona asta acum e plină de mărăcini, nu mai e nimic, nimeni nu mai cultivă că nu-şi mai bat capul. (9)

Copyright © Liviu Vasile