Skip to content

Securitate

[2 Mai, înainte de 1990]

[Pentru Securitate, lumea de la 2 Mai ] era prea neimportantă. Ceea ce nu înseamnă că nu era cunoscută, evident că era, n-avea cum să scape de sub observaţie şi n-a scăpat nici o clipă de sub control. Totul era cunoscut dar aici ţine şi de politica generală, care a fost, după anii `67 – `68 cel puţin, ideea de a da supape. Asta a făcut totdeauna parte din strategia partidelor comuniste, peste tot. Ideea că absolut totul era supravegheat e corectă. Că absolut totul era împiedicat nu e corectă. Asta era o chestie controlată, în sensul că se ştia. De exemplu, Paul  [Drogeanu] a aflat de un prieten comun care era al Securităţii. Foarte simpatic, drăguţ, cu care ne-am înţeles foarte bine, dar care raporta tot. Deci nu că nu era cunoscut, nu că nu era controlat, dar era, repet, un fel de piua. Copilaşi, câtă vreme staţi în ţarcul ăla aşa, frumos, n-aveţi decât să vă jucaţi cu puţa în ţărână, treaba voastră, vă băteţi, înjuraţi, nici o problemă. Când ieşiţi din ţarc nu e bine. Dar acolo n-aveţi decât să vă distraţi, că tăticul veghează. (3)

Evident că Securitatea era implantată acolo, probabil chiar unii dintre noi erau informatori ai Securității, iar alții o făceau pe față, fără nici un fel de restricție. Dat fiind că 2 Mai-ul era populat masiv cu oameni cam de aceeași speță, despre care se știa că nu sunt prietenii regimului, în nici un caz nu era un loc al activiștilor de partid, dimpotrivă. Şi atunci evident că [securiştii] aveau iscoadele lor, că erau plantați spionii, dar n-am auzit niciodată să se fi petrecut ceva legat de prezența la 2 Mai sau să fie înregistrată, în nici un caz. (1)

Adjunctul şefului Securităţii pentru cultură îşi făcea împreună cu nevasta şi apoi şi cu copilul vacanţele la 2 Mai. Multă lume dintre cei de la 2 Mai nu ştia care este funcţia acestui domn. Dar domnul acesta era acolo în misiune, pentru că era o chestie excepţională, aveai adunat la un loc toată „floarea” potenţialilor oameni care ar fi putut jena sistemul din vremea respectivă. Deci faptul că era un loc nu supravegheat, ci, cum să-i spunem, înregistrat, urmărit, dovedeşte că era o treabă neobişnuită. Iar treaba asta chiar e interesantă. Cred că domnul respectiv era locotenent-colonel la data aia. Nu, prin anii `80 ajunsese la gradul de locotenent-colonel. Şi, bine, era ştiut şi neştiut, pentru că pe urmă am aflat că de exemplu nu era scriitor care să nu treacă pe la dânsul, să nu lase o carte cu dedicaţie. Era o reciprocă prefacere că nu ştim. Scriitorii se făceau că nu ştiu, sau doctorii, sau artiştii, că dânsul e acolo şi puteai să spui „dar poate că e în vacanţă”. De ce să nu fie în vacanţă? Dar, oricum, cred că asta e o recunoaştere a faptului că la 2 Mai a existat un fenomen social articulat. N-ar fi acum un fel  de poveste, de recunoaştere post-festum a ce a fost acolo. (2)

Copyright © Liviu Vasile